Induiosare

Astazi in tramvai.

La o statie dupa ce m-am urcat eu, s-a urcat un nene (cred ca avea in jur de 60 de ani). Nimic neobisnuit pana aici; multi oameni circula cu tramvaiul.
De cand s-a urcat nu mi-am mai luat ochii de la el. Ce avea special? De ce merita sa vorbesc despre el?... pentru ca asa vreau.
Un tanar s-a ridicat de pe scaun si el s-a asezat pe locul eliberat, a pus tambalul pe care il avea pe umar pe genunchi, a trecut coarda - care sustinea instrumentul - de dupa gat si si-a descheiat nasturele de la haina pentru a scoate betele (pentru ca nu stiu cum se numesc) cu care urma sa cante. Nimic neobisnuit nici pana aici; sunt atatia oameni care canta prin tramvaie, metrou si chiar pe strada - de obicei doar la acordeon sau spun rugaciuni, colinde si... luceafarul.
Dar omul acesta canta la tambal.
Si-a incheiat nasturele de la haina, a luat sapca de pe cap si a pus-o pe tambal (pentru ca oamenii sa puna bani in ea). Nu sunt eu in masura sa spun daca interpreta bine sau nu, daca sunetele care ieseau din instrument erau corecte sau daca vocea era potrivita, cert este ca omul parea vesel. Nu a rugat pe nimeni sa ii dea bani (sapca era pe tambal, daca voiai sa ii dai bine, daca nu, nu), nu a spus "la multi ani" si nici nu a urat "sarbatori fericite", asa cum fac mai toti cersetorii in perioada asta. El doar a cantat.

M-a induiosat de cand s-a urcat in tramvai si si-a apropiat mainile rosii de frig pentru a sufla aer cald spre ele. Nu avea niciun deget la maini.